Adrian Mihalcea, noul antrenor al formației Dinamo, are un debut la care nu s-ar fi așteptat niciodată pe banca „alb-roșilor”.
Din cauza pandemiei de COVID -19, tehnicianul a suspendat toate antrenamentele și le-a dat un program special elevilor săi pe care aceștia să-l urmeze la domiciulu.
„Situația actuală nu este cea mai bună, dar nu este dezastruoasă în niciun caz. Discursul meu către jucători a fost de mobilizare. Nu suntem într-o poziție în care să ne permită să jucăm mult individual. Trebuie să arătăm ca o echipă, să muncim și să fim uniți. Le-am comunicat și jucătorilor să stea și luni în case, fiecare unde este. Marți sau miercuri, cel târziu, după ședințele mari la nivel înalt, sper că vom avea o idee vis-a-vis de ziua, de perioada, în care putem relua antrenamentele. Este o situație specială, ne conformăm. Fotbaliștii să stea liniștiți și să facă mișcare doar prin casă”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul principal al formației Dinamo București.
Situația creată în România de pandemia de Coronavirus a făcut ca tehnicianul nici să nu ia încă contact direct cu aceștia din momentul în care a fost numit antrenor.
„Încă nu m-am întâlnit cu noul antrenor, cu Adrian Mihalcea, din cauza acestei situaţii legate de coronavirus. Luni trebuia să mergem la antrenamente, dar s-a mai amânat. Până atunci, citesc, fac exerciţii acasă”, a afirmat unul dintre jucătorii „câinilor”.
După cum bine știți, sâmbătă, președintele Klauss Iohannis, a decretarea de astăzi instaurarea stării de urgență pe teritoriul României pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19 în țară, astfel că vacanța forțată a celor de la Dinamo, ca de altfel a tuturor echipelor din Liga 1 ar putea fi prelungită. Activitatea fotbalistică în România este suspendată până pe 31 martie.